Sper sa va placa, am facut-o pentru un concurs cu povesti de vara pentru un forum dar mi-am luat teapa ce mi-a iesit cam trista, ehh asta e 
Lectura placuta
Nu lasa pe maine...ce poti face azi
Aceasta este povestea a două suflete ce se iubesc enorm, încă din copilărie, dar nu au avut curajul să îşi împartaşeasca aceste sentimente profunde ce îi determinau să se îndrăgosteasca mai mult pe zi ce trece. În fiecare zi el se gândea la iubirea vieţii lui, şi ea la fel. Nu trecea zi în care să nu-şi vorbească, dar niciodată nu au avut curajul să vorbească despre relaţia lor, despre ei, despre sentimente lor.
Intr-o zi, fata îl găseste pe mess ceea ce o mira pentru că este mereu ocupat. Din vorbă în vorbă ea îsi ia inima în dinţi si îi spune:''Tu mă iubeşti?'', iar el i-a răspuns: ''Bineînţeles, esti prietena mea cea mai bună''. Fata i-a scris:''Nu, mă refer, tu mă iubeşti adică, cu adevărat?''. În momentul acela băiatul a iesit de pe mess şi nu a mai apucat sa-i raspundă. Inima fetei era sfasiată, credea că micul ei regat roz s-a spulberat de tot, credea că el chiar nu o iubeste şi că a fost doar o cârpa pe care baiatul o folosea să se steargă. Refuza să mai manânce, refuza să mai iasa din casă, nu mai vorbea cu nimeni. Pur şi simplu stătea îşi plangea de milă. Prietenii ei işi făceau o multime de griji, nu le răspundea la telefon iar cand veneau să o vadă, refuza să iasă din cameră. Părul ei mov îşi pierduse toată strălucirea pe care o avea cândva. Ochii ei negri mereu veseli si plini de dragoste si blândete au fost inlocuiti cu niste ochi rosii de la atâta plâns, ce nu exprimau nimic, pur şi simplu priveau în gol şi gânditori. Toată vara a stat inchisă în camera ei, nimeni nu o mai vizita şi nimeni nu mai ştia nimic de ea. Vara aceea ar fi trebuit sa fie o vară de vis pentru fată, să se plimbe in fiecare zi pe malul mării, ţinandu-se de mană cu persoana iubită, să se dea în tot felul de maşinuţe, carusele de la carnaval, sa petreacă pană în zori şi să se bucure de fiecare zi. Dar iată, dragostea a invins totul, iubirea ce i-o purta băiatului era prea mare şi nu putea sa nu se gândeasca la altceva. Era sigură de un lucru: nu mai avea pentru ce trăi pe acest pământ, nu îsi mai găsea rostul in nimic, tot ce îşi dorea e sa îl aibe pe el dar se pare ca iubirea vietii ei nu are aceleasi sentimente fată de ea...cel puţin asa credea.
Pe de o altă parte şi el era distrus, se plimba în fiecare zi pe malul mării si îşi aducea aminte de momentele petrecute cu ea. Se contrazicea cu el insuşi, cum de nu a putut sa îi spuna? şi lui îi era frică, şi nu ştia cum sa reacţioneze, o iubea din toată inima lui dar nu ştia cum să îi spună asta. Ea nu mai era de găsit nicăieri, a căutat-o acasa, pe mess, pe telefon, era ca şi cum s-ar fi evaporat. În mintea lui era un adevărat calvar, nu ştia nici el ce sa facă, dar s-a hotărat să nu se dea bătut. A mers iar la ea acasă aşa cum a făcut şi până atunci, hotărât să facă orice să vorbeasca cu ea şi sa îi împartaseasca sentimentele. Mama fetei i-a raspuns si l-a informat că nu era acasa, tot ce ştia e că s-a dus să se plimbe. În momentul acela un sentiment urât şi-a facut apariţia în inima si mintea băiatului, un sentiment care avea sa îi schimbe viata pentru totdeauna daca nu va face ceva in legatură cu asta. Ştia bine că este in legătura cu ea, unde ar putea fi? cu mâinile in buzunar s-a dus sa se plimbe pe malul mării, foarte gânditor si cu ochii aproape inlăcrimaţi. Simţea cum o mie de săbii îi injughia inima, îl durea faptul că nu o mai are langă el, îl durea faptul ca nu a avut curajul să îi spuna, îl durea tot. Deodata o vede, se afla pe o stancă inaltă, imbracată intr-o rochiţa albă, privea gânditoare şi cu o mare urma de regret. Ştia ce va face, şi era constient că nu o va lăsa să faca greşeala vietii sale. O vede cum facea paşi, cum se apropia de capătul stâncii, cand vroia să facă ultimul pas atunci:
- Lyaaa!!! îi strigă acesta numele cat îl tineau plămanii, dar era prea tarziu...
- Adio, Yoji; spune fata, şi cade în gol de pe stanca spre spre valutile mării.
Yoji, a alergat cât l-au ţinut picioarele, când a ajuns la stancă a sărit şi el, ''Dacă tot este să murim, să murim impreună''.
A sarit şi el prinzand-o pe fată în brate, de acolo nu mai ştiau ce s-a întamplat cu ei. Nici nu ştiau unde se aflau sau dacă mai erau in viaţă.
Condusi de valurile mării, au ajuns l-a mal. Înca respirau, era un miracol, se pare ca dragostea a fost mai presus de orice.
Yoji s-a ridicat şi a provit-o pe fată, părul ei mov era ud şi plin de nisip, iar rochiţa ei albă era plină de alge.
Îi indepartează algele după care o sărută cu multă dragoste şi pasiune pe buzele vineţi. Fata s-a trezit şi a inceput să plangă, dacă tot nu o iubea, de ce a mai salvat-o? tot felul de întrebări îi strabateau mintea şi nu putea să inteleagă.
- De..De ce m-ai salvat?; intreabă cu frica în voce
Yoji s-a îndreaptat catre urechia sa şi cu o voce blandă şi plină de dragoste i-a soptit:
-Pentru că te iubesc, Lya.
În momentul acela a simţit cum toata inima îi este gata sa iasă din piept, iar ochii sa-i exprimau mai mult decat uimire, dar şi bucurie, a asteptat acest moment incă decând l-a cunoscut pe el. Era ceva minunat, in momentul acela nimeni nu îi mai putea distruge fericirea. De atunci cei doi au ramas mereu impreună....şi se spune ca şi acum sunt.
na ca la final, m-am dat si eu Andersen acuma, ce vreti
Lectura placuta
Nu lasa pe maine...ce poti face azi
Aceasta este povestea a două suflete ce se iubesc enorm, încă din copilărie, dar nu au avut curajul să îşi împartaşeasca aceste sentimente profunde ce îi determinau să se îndrăgosteasca mai mult pe zi ce trece. În fiecare zi el se gândea la iubirea vieţii lui, şi ea la fel. Nu trecea zi în care să nu-şi vorbească, dar niciodată nu au avut curajul să vorbească despre relaţia lor, despre ei, despre sentimente lor.
Intr-o zi, fata îl găseste pe mess ceea ce o mira pentru că este mereu ocupat. Din vorbă în vorbă ea îsi ia inima în dinţi si îi spune:''Tu mă iubeşti?'', iar el i-a răspuns: ''Bineînţeles, esti prietena mea cea mai bună''. Fata i-a scris:''Nu, mă refer, tu mă iubeşti adică, cu adevărat?''. În momentul acela băiatul a iesit de pe mess şi nu a mai apucat sa-i raspundă. Inima fetei era sfasiată, credea că micul ei regat roz s-a spulberat de tot, credea că el chiar nu o iubeste şi că a fost doar o cârpa pe care baiatul o folosea să se steargă. Refuza să mai manânce, refuza să mai iasa din casă, nu mai vorbea cu nimeni. Pur şi simplu stătea îşi plangea de milă. Prietenii ei işi făceau o multime de griji, nu le răspundea la telefon iar cand veneau să o vadă, refuza să iasă din cameră. Părul ei mov îşi pierduse toată strălucirea pe care o avea cândva. Ochii ei negri mereu veseli si plini de dragoste si blândete au fost inlocuiti cu niste ochi rosii de la atâta plâns, ce nu exprimau nimic, pur şi simplu priveau în gol şi gânditori. Toată vara a stat inchisă în camera ei, nimeni nu o mai vizita şi nimeni nu mai ştia nimic de ea. Vara aceea ar fi trebuit sa fie o vară de vis pentru fată, să se plimbe in fiecare zi pe malul mării, ţinandu-se de mană cu persoana iubită, să se dea în tot felul de maşinuţe, carusele de la carnaval, sa petreacă pană în zori şi să se bucure de fiecare zi. Dar iată, dragostea a invins totul, iubirea ce i-o purta băiatului era prea mare şi nu putea sa nu se gândeasca la altceva. Era sigură de un lucru: nu mai avea pentru ce trăi pe acest pământ, nu îsi mai găsea rostul in nimic, tot ce îşi dorea e sa îl aibe pe el dar se pare ca iubirea vietii ei nu are aceleasi sentimente fată de ea...cel puţin asa credea.
Pe de o altă parte şi el era distrus, se plimba în fiecare zi pe malul mării si îşi aducea aminte de momentele petrecute cu ea. Se contrazicea cu el insuşi, cum de nu a putut sa îi spuna? şi lui îi era frică, şi nu ştia cum sa reacţioneze, o iubea din toată inima lui dar nu ştia cum să îi spună asta. Ea nu mai era de găsit nicăieri, a căutat-o acasa, pe mess, pe telefon, era ca şi cum s-ar fi evaporat. În mintea lui era un adevărat calvar, nu ştia nici el ce sa facă, dar s-a hotărat să nu se dea bătut. A mers iar la ea acasă aşa cum a făcut şi până atunci, hotărât să facă orice să vorbeasca cu ea şi sa îi împartaseasca sentimentele. Mama fetei i-a raspuns si l-a informat că nu era acasa, tot ce ştia e că s-a dus să se plimbe. În momentul acela un sentiment urât şi-a facut apariţia în inima si mintea băiatului, un sentiment care avea sa îi schimbe viata pentru totdeauna daca nu va face ceva in legatură cu asta. Ştia bine că este in legătura cu ea, unde ar putea fi? cu mâinile in buzunar s-a dus sa se plimbe pe malul mării, foarte gânditor si cu ochii aproape inlăcrimaţi. Simţea cum o mie de săbii îi injughia inima, îl durea faptul că nu o mai are langă el, îl durea faptul ca nu a avut curajul să îi spuna, îl durea tot. Deodata o vede, se afla pe o stancă inaltă, imbracată intr-o rochiţa albă, privea gânditoare şi cu o mare urma de regret. Ştia ce va face, şi era constient că nu o va lăsa să faca greşeala vietii sale. O vede cum facea paşi, cum se apropia de capătul stâncii, cand vroia să facă ultimul pas atunci:
- Lyaaa!!! îi strigă acesta numele cat îl tineau plămanii, dar era prea tarziu...
- Adio, Yoji; spune fata, şi cade în gol de pe stanca spre spre valutile mării.
Yoji, a alergat cât l-au ţinut picioarele, când a ajuns la stancă a sărit şi el, ''Dacă tot este să murim, să murim impreună''.
A sarit şi el prinzand-o pe fată în brate, de acolo nu mai ştiau ce s-a întamplat cu ei. Nici nu ştiau unde se aflau sau dacă mai erau in viaţă.
Condusi de valurile mării, au ajuns l-a mal. Înca respirau, era un miracol, se pare ca dragostea a fost mai presus de orice.
Yoji s-a ridicat şi a provit-o pe fată, părul ei mov era ud şi plin de nisip, iar rochiţa ei albă era plină de alge.
Îi indepartează algele după care o sărută cu multă dragoste şi pasiune pe buzele vineţi. Fata s-a trezit şi a inceput să plangă, dacă tot nu o iubea, de ce a mai salvat-o? tot felul de întrebări îi strabateau mintea şi nu putea să inteleagă.
- De..De ce m-ai salvat?; intreabă cu frica în voce
Yoji s-a îndreaptat catre urechia sa şi cu o voce blandă şi plină de dragoste i-a soptit:
-Pentru că te iubesc, Lya.
În momentul acela a simţit cum toata inima îi este gata sa iasă din piept, iar ochii sa-i exprimau mai mult decat uimire, dar şi bucurie, a asteptat acest moment incă decând l-a cunoscut pe el. Era ceva minunat, in momentul acela nimeni nu îi mai putea distruge fericirea. De atunci cei doi au ramas mereu impreună....şi se spune ca şi acum sunt.
na ca la final, m-am dat si eu Andersen acuma, ce vreti
